Este o metoda traditionala de tratament, care isi trage denumirea din limba greaca (cheiro = mana). Pentru prima oara s-a practicat in S.U.A., in anii 1890, atunci cand profesorul, Dr. David Palmer, a redat auzul unui pacient surd de 17 ani, prin manipularea segmentului cervical al coloanei vertebrale. Chiroterapia este bazata pe teoria care sustine ca sistemul nervos este coordonatorul tuturor structurilor si organelor. Fundamentul acestei metode este de a intelege ca dislocarea partiala a articulatiilor si a coloanei vertebrale irita nervii si duc la patologia sistemului nervos.
Chiroterapia este o tehnica de relaxare postizometrica, de mobilizare si manipulare a coloanei vertebrale. Are scopul de remediere a deficientelor si a blocajelor legate de sistemele osos, muscular si nervos, de a ajusta vertebrele si a restabili echilibrul fiziologic. Contribuie atat la corectarea tulburarilor biomecanice care afecteaza pozitia corpului, mobilitatea, circulatia sangvina, tonusul muscular, cat si la reducerea durerilor coloanei vertebrale.
Chiroterapia ajuta la:
- Restabilirea mobilitatii articulare, inclusiv a segmentului discovertebral
- Diminuarea si lichidarea sindromului algic
- Restabilirea elasticitatii si mobilitatii tesuturilor moi (tesuturilor periarticulare, intraarticulare, tendoanelor, fasciilor, muschilor)
- Restabilirea functiei de contractie si relaxare a muschilor si trofica tuturor structurilor aparatului osteoarticular
- Restabilirea microcirculatiei la nivelul articulatiilor si a tesutului osos
- Restabilirea rezistentei aparatului osteoarticular, tendoanelor si ligamentelor
- Restabilirea sistemului nervos periferic si sistemului nervos central
- Restabilirea functiei sistemului neuroendocrin
Indicatiile chiroterapiei:
- Corectarea si restabilirea stereotipurilor dinamice a aparatului locomotor
- Blocarea si stoparea dezvoltarii complicatiilor secundare in stereotipurile dinamice
- In afectiuni musculare
- Mentinerea functiei aparatului tendinomuscular si prevenirea complicatiilor
- In sindromul algic acut si prevenirea instalarii sindromului algic cronic
Examinarea chiroterapeutica are ca scop identificarea si determinarea localizarii procesului patologic la fiecare pacient, adesea incluzand teste ale nervilor, muschilor, scheletului. In majoritatea cazurilor este necesar si un examen radiologic sau rezonanta magnetica nucleara (RMN).