0737 234 555

 

 

PANTOFII SI DUREREA DE SPATE

     Picioarele sunt considerate baza de sustinere a corpului in mers, alergat si ortostatism. Atunci cand picioarele sunt dezechilibrate, tot aliniamentul corpului are de suferit sub efectul de domino.
     De aceea este foarte important pentru persoanele care petrec o perioada indelungata in picioare sa aleaga incaltamintea potrivita. Va enumeram cateva sfaturi pentru alegerea corecta a unei perechi de pantofi:
1. Nu cumparati o pereche de pantofi pe fuga, incercati incaltamintea si petreceti cateva minute cu ea in picioare. Daca va produce vreun disconfort este mai bine sa incercati altceva;
2. Confortul trebuie sa fie prioritatea, nu cumparati pantofi doar pentru ca arata bine sau pentru ca sunt la oferta;
3. Intotdeauna achizitionati pantofi pe masura, altfel puteti deregla sistemul biomecanic al piciorului si va puteti alege cu rani sacaitoare;
4. Nu este recomandat sa alegeti pantofi cu toc. Un toc peste 4 cm va determina impingerea centrului de greutate anterior, va suprasolicita coloana vertebrala si va obosi musculatura spatelui. Daca locul unde lucrati cere sa purtati pantofi cu un toc mai inalt, incercati sa va incaltati numai la locul de munca;
5. Nu va sfatuim sa optati nici pentru pantofii cu talpa joasa si plata. Acestia nu asigura sustinerea necesara mersului si suprasolicita piciorul si elementele care il compun (tendoane, ligamente, articulatii);
6. Incercati sa mergeti la cumparaturi in a doua jumatate a zilei.

     Cand alegeti o pereche de pantofi, urmariti urmatoarele cerinte:
1. Sa aiba elemente de sustinere a boltei plantare (pentru zona de mijloc a piciorului – aceasta se aplatizeaza usor cand este incarcata cu greutatea corpului, o altfel de pereche de pantofi nu va sustine aceasta structura si va determina durere in zona centrala a piciorului);
2. Sa aiba la nivelul calcaiului o inaltime de 2 – 3 centimetri si structuri de amortizare care sa absoarba socul initial atunci cand atingeti cu calcaiul solul;
3. Sa nu fie prea stransi, astfel incat sa permita piciorului sa respire si sangelui sa circule, dar nici prea largi – pentru ca nu va mai sustine piciorul in mers;
4. Daca aveti tulburari biomecanice deja instalate nu intarziati sa vedeti un specialist. Persoanele cu un picior plat au cu 50% mai multe sanse sa sufere de dureri de spate. La fel si diferentele de lungime ale membrelor structurale, reale sau aparente trebuie abordate (o scolioza poate da impresie ca un picior este mai scurt si unul mai lung).


<< inapoi la articole

Video

Facebook